Salt la conţinut

6 MAI 2016
RWANDA

Legea triumfă în Rwanda

Legea triumfă în Rwanda

Mulțumită eforturilor depuse de Avocatul Poporului din Rwanda și de judecători obiectivi, Martorilor lui Iehova li s-a făcut dreptate după o lungă bătălie juridică. Inițial, Curtea Supremă decisese împotriva Martorilor, impunându-le acestora să le ofere despăgubiri proprietarilor unei construcții, care fusese demolată în urma unui ordin emis de autoritățile municipale din Kigali. Avocatul Poporului însă a considerat decizia Curții Supreme un act evident de nedreptate și i-a cerut acesteia să o reanalizeze.

Autoritățile din Kigali demarează o campanie de curățare a orașului

Ca parte a unui amplu proiect de curățare a domeniului public, edilii orașului Kigali au emis, în 2006, un ordin prin care toate chioșcurile amplasate pe domeniul public trebuiau desființate. Prin același ordin, locuitorii orașului erau obligați să întrețină și să înfrumusețeze spațiul public din jurul proprietății lor.

De asemenea, ordinul conținea o prevedere referitoare la desființarea clădirilor construite ilegal. Printre acestea se afla și baraca dlui Ngayabateranya, construită fără autorizație pe domeniul public. În plus, materialele și metodele de construire folosite nu erau în conformitate cu reglementările urbanistice. Când termenul de 21 de zile în care proprietarii trebuiau să pună în aplicare ordinul a expirat, primarul districtului Gasabo a emis un ordin de demolare a clădirilor construite ilegal. După înlăturarea clădirilor, filiala din Rwanda a Martorilor lui Iehova, localizată în sectorul Remera al orașului Kigali, districtul Gasabo, a înfrumusețat zona publică din apropiere construind un trotuar și amenajând spațiul verde aferent.

Instanța îi declară vinovați pe Martorii lui Iehova

După ce edilii orașului au demolat construcția dlui Ngayabateranya, el și asociații lui au depus mai multe plângeri la Curtea Intermediară Gasabo, acuzându-i pe Martori că le-au distrus construcția. Dl Ngayabateranya și asociații săi au susținut că aveau dreptul la despăgubiri pentru demolarea construcției, deși nu au furnizat nicio dovadă validă în această privință. Martorii lui Iehova au furnizat documente oficiale care demonstrau în mod clar că autoritățile municipale erau responsabile pentru această acțiune. Însă instanța a ignorat dovezile și a decis împotriva Martorilor.

O instanță superioară schimbă în tot decizia

Martorii lui Iehova au apelat la o instanță superioară pentru a corecta nedreptatea. După analizarea dovezilor, aceasta a decis că prima instanță nu a avut niciun motiv să decidă împotriva Martorilor. În 5 noiembrie 2010, instanța superioară a decis că motivul pentru care dl Ngayabateranya și asociații lui au intentat proces fusese neîntemeiat și că aceștia trebuiau să plătească 800 000 de franci rwandezi (1 360 de dolari americani) ca despăgubiri și cheltuieli de judecată.

Curtea Supremă ignoră dovezi esențiale

Dl Ngayabateranya a făcut recurs la Curtea Supremă a Rwandei. În timpul audierilor, secretarul executiv al sectorului Remera a depus mărturie, precizând că baraca dlui Ngayabateranya fusese construită ilegal și, prin urmare, a fost demolată în cadrul unui program public de reamenajare a orașului. Deși a recunoscut că nu Martorii au demolat construcția, Curtea Supremă a concluzionat că ei au influențat autoritățile să ia această măsură. Curtea a ignorat dovezile și a argumentat că Martorii au beneficiat în mod nedrept de pe urma acestei acțiuni, întrucât au putut astfel să înfrumusețeze zona în care fusese amplasată baraca. Curtea a decis ca reclamanților să le fie acordate despăgubiri în valoare de 22 055 242 de franci rwandezi (peste 33 000 de dolari americani). Deși nu au fost de acord cu decizia, la 4 aprilie 2013, Martorii au plătit suma respectivă.

Avocatul Poporului cere Curții Supreme să corecteze nedreptatea

Martorii lui Iehova au depus o petiție la instituția Avocatul Poporului deoarece li s-au adus acuzații false și au fost condamnați pe nedrept pentru demolarea construcției dlui Ngayabateranya. Avocatul Poporului din Rwanda, dna Aloysie Cyanzayire, a analizat petiția Martorilor și decizia Curții Supreme.

Examinând dovezile, dna Cyanzayire a stabilit că autoritățile au demolat baraca întrucât dl Ngayabateranya nu s-a conformat legislației rwandeze. De asemenea, ea a afirmat că nu exista niciun motiv ca Martorii să fie pedepsiți pentru că au susținut inițiativa autorităților de înfrumusețare a spațiului public. Munca depusă de Martori în această privință constituie o „acțiune utilă comunității” și „un sprijin remarcabil acordat Statului în implementarea programului de curățare a orașului”.

Sus: barăci construite ilegal înainte de campania de curățare a orașului Kigali

Jos: domeniu public înfrumusețat după demolarea barăcilor

La 4 decembrie 2013, dna Cyanzayire i-a cerut Curții Supreme să reanalizeze decizia dată împotriva Martorilor lui Iehova. Cazul a fost audiat de un nou complet de judecată, iar, la 17 octombrie 2014, curtea a schimbat în tot decizia, cererea dlui Ngayabateranya fiind declarată neîntemeiată. Instanța l-a obligat pe dl Ngayabateranya să returneze banii primiți în mod nedrept ca urmare a deciziei anterioare și să achite cheltuielile de judecată. În prezent, avocații care îi reprezintă pe Martorii lui Iehova și un executor judecătoresc se ocupă de recuperarea banilor.

Ocrotiți de lege

Martorii lui Iehova apreciază mult ajutorul oferit de dna Cyanzayire, în rolul ei de Avocat al Poporului, și îi sunt recunoscători Curții Supreme pentru noua decizie. Fără îndoială că toți cetățenii care respectă legea apreciază că Rwanda dispune de un sistem eficient de remediere a nedreptăților și de aplicare a legii.