Salt la conţinut

Fisură produsă în urma unui cutremur

15 IULIE 2019
STATELE UNITE ALE AMERICII

Cutremure în sudul Californiei

Cutremure în sudul Californiei

Începând din 4 iulie 2019, zona deșertului Mojave, din sudul Californiei, a fost zguduită de cutremure puternice și de replici ale acestora. Cutremurul cu magnitudinea de 7,1 este considerat unul dintre cele mai puternice înregistrate în zonă în ultimii 20 de ani.

Cutremurele s-au produs în apropierea orașului Ridgecrest, unde locuiesc 215 Martori. Din fericire, niciunul dintre ei nu a fost grav rănit. Totuși, trei dintre ei au răni minore, iar potrivit rapoartelor inițiale, șapte au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. În plus, 7 locuințe ale fraților au fost grav avariate, iar alte 35, precum și 2 săli ale Regatului, au fost ușor avariate.

Doi supraveghetori de circumscripție coordonează operațiuni de ajutorare în zonă. De asemenea, ei colaborează cu bătrânii locali de congregație pentru a le oferi sprijin spiritual și mângâiere celor afectați de cutremur.

Ne rugăm ca Iehova să continue să le ofere colaboratorilor noștri în credință înțelepciunea necesară pentru a face față unor astfel de dezastre naturale. (Proverbele 2:6-8)