Salt la conţinut

Nori de cenușă și fum se ridică în aer în urma erupției vulcanului La Soufrière de pe insula Saint Vincent

28 APRILIE 2021
STATELE UNITE ALE AMERICII

Erupțiile vulcanice din Caraibe impun evacuarea locuitorilor din zonă

Erupțiile vulcanice din Caraibe impun evacuarea locuitorilor din zonă

Locul

zone din insulele Saint Vincent și Barbados

Dezastrul

  • la 9 aprilie 2021, vulcanul La Soufrière a început să erupă și să arunce în aer cenușă și fum

  • cenușa grea a căzut peste clădiri și a dus la întreruperea alimentării cu apă și curent

  • se așteaptă ca activitatea vulcanică să continue în următoarele săptămâni

Situația fraților noștri

  • 185 de frați de pe insulele Saint Vincent și Barbados au fost evacuați

Pagube materiale

  • zona cea mai afectată, din nordul insulei Saint Vincent, este în continuare inaccesibilă, astfel că pagubele nu au putut fi încă evaluate

Operațiuni de ajutorare

  • Frații evacuați au fost găzduiți în locuințele Martorilor din zonele mai sigure de pe insula Saint Vincent și de pe alte insule din apropiere, respectându-se măsurile de siguranță impuse de pandemie.

  • Comitetul de ajutorare în caz de dezastru înființat pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 din regiune se ocupă de operațiunile de ajutorare. În colaborare cu supraveghetorul de circumscripție și cu bătrânii de congregație locali, comitetul asigură apa potabilă necesară și se îngrijește de evacuarea fraților.

  • Autoritățile insulelor Saint Vincent și Saint Lucia au oferit și ele ajutor.

Un frate orb în vârstă, care locuia singur în zona afectată de dezastru, a fost salvat de un grup de frați chiar înainte ca erupțiile să înceapă. În timp ce se îndreptau cu mașina spre o zonă mai sigură, frații au fost martori la haosul generat de oamenii care fugeau îngroziți pe străzi. Din fericire, toți frații au putut fi evacuați în siguranță.

Suntem bucuroși că, prin măsurile luate, frații și surorile noastre au găsit refugiu și mângâiere. Aceste operațiuni reflectă calitățile Dumnezeului nostru, care este „un ajutor ușor de găsit în timpuri de necaz”. (Psalmul 46:1-3)