Salt la conţinut

17 OCTOMBRIE 2018
STATELE UNITE ALE AMERICII

Uraganul Michael, una dintre cele mai puternice furtuni care a lovit Statele Unite, face ravagii

Uraganul Michael, una dintre cele mai puternice furtuni care a lovit Statele Unite, face ravagii

În 10 octombrie 2018, uraganul Michael a lovit coasta Floridei, făcând ravagii în sud-estul Statelor Unite. Această furtună de categoria 4 este cea mai puternică furtună care s-a abătut asupra Statelor Unite și a provocat pagube însemnate. În urma ei, și-au pierdut viața peste 18 persoane.

Frați și surori din 94 de congregații și 13 circumscripții au fost afectați de dezastru. Nu s-au înregistrat decese, însă trei Martori au fost răniți. În plus, 528 de locuințe ale fraților și 34 de săli ale Regatului au fost avariate, iar 39 de săli ale Regatului au rămas fără energie electrică.

Filiala din Statele Unite a organizat operațiunile de ajutorare în colaborare cu un comitet de ajutorare și cu peste 40 de supraveghetori de circumscripție. Celor afectați le sunt puse la dispoziție alimente, apă, îngrijire medicală și adăpost. În plus, frații izolează acoperișurile cu o folie impermeabilă și înlătură copacii căzuți în zonă. De asemenea, s-au luat măsuri ca frații afectați să beneficieze de sprijin și păstorire spirituală.

Deși surorile și frații noștri suferă din cauza necazurilor pe care le aduce viața în acest sistem, inclusiv din cauza dezastrelor naturale, ei contează pe ajutorul constant al Dumnezeului nostru iubitor. (Psalmul 142:5)