18 DECEMBRIE 2019
SUEDIA
Suedia decide că Martorii lui Iehova sunt o comunitate religioasă care acționează în folosul societății
Începând din 1 ianuarie 2000, guvernul suedez acordă subvenții organizațiilor religioase în baza Legii privind subvenționarea cultelor religioase. Subvențiile se acordă numai cultelor care „contribuie la menținerea și consolidarea valorilor fundamentale pe care este întemeiată societatea” și care „sunt stabile și au un rol activ în comunitate”.
Din 2007, Suedia a acordat subvenții de stat majorității cultelor, însă ea a refuzat în mod repetat să facă acest lucru în cazul Martorilor lui Iehova din cauza poziției noastre de neutralitate politică.
Neavând altă soluție, frații noștri au dat în judecată statul suedez de trei ori. De fiecare dată, Curtea Supremă Administrativă a declarat că refuzul guvernului de a acorda subvenții organizației noastre este ilegal și că trebuie să se revină asupra acestei decizii.
În cele din urmă, la 24 octombrie 2019, guvernul suedez a revenit asupra deciziei și a stabilit că Martorii lui Iehova „îndeplinesc toate cerințele legale” pentru a beneficia de subvenții de stat.
Recent, aceeași problemă a fost pusă în discuție și în Norvegia. Aici, guvernul acordă în mod curent subvenții cultelor religioase, inclusiv Martorilor lui Iehova. Totuși, în ultimele luni, guvernului i s-a cerut să stabilească dacă organizația noastră îndeplinește în continuare condițiile pentru a primi subvenții de stat, având în vedere neutralitatea noastră politică. Ca urmare, frații noștri au pus la dispoziția autorităților norvegiene informații exacte cu privire la convingerile noastre legate de neutralitatea politică. Ei au furnizat guvernului și copii după hotărârile favorabile date de Curtea Supremă Administrativă a Suediei și după hotărâri similare pronunțate de instanțe și organisme administrative din Germania și Italia.
Suntem încântați că, la 18 noiembrie 2019, autoritățile norvegiene au hotărât că Martorii lui Iehova au în continuare dreptul de a primi subvenții de stat. Ele au precizat: „Dreptul la vot este un drept fundamental al cetățenilor norvegieni, dar ei nu sunt obligați să și-l exercite. Se pare că Martorii lui Iehova nu-și exercită acest drept în virtutea convingerilor lor religioase, . . . [însă guvernul] nu consideră . . . că aceasta constituie o bază legală pentru a li se retrage subvențiile”.
Cu privire la aceste decizii, fratele Dag-Erik Kristoffersen, de la filiala pentru Scandinavia, a spus: „Suntem bucuroși deoarece ni se recunoaște influența pozitivă pe care o avem asupra societății. Sperăm ca și alte țări cu o legislație asemănătoare să țină cont de această hotărâre judecătorească”. Mai presus de orice, îi mulțumim lui Iehova, Legislatorul Suprem. (Isaia 33:22)