18 NOIEMBRIE 2020
TADJIKISTAN
Fratele Jovidon Bobojonov a fost amnistiat de președintele Tadjikistanului și eliberat din închisoare
La 1 noiembrie 2020, după ce a fost eliberat din închisoare, fratele Jovidon Bobojonov a spus: „Iehova m-a ajutat să-mi păstrez credința neclintită”. Cu o zi înainte, președintele Tadjikistanului a amnistiat 378 de deținuți, între care și Jovidon. El a executat nouă luni din condamnarea de doi ani de închisoare ca obiector de conștiință privind serviciul militar.
La 4 octombrie 2019, ofițeri militari l-au ridicat cu forța din locuința sa pe Jovidon, pe atunci în vârstă de 19 ani, și l-au dus la un comisariat militar, unde l-au reținut. În următoarele luni, el a fost transferat la diferite unități militare. În fiecare centru militar de detenție temporară, el a trebuit să explice de ce a refuzat să se înroleze în armată. Jovidon povestește: „Mulți comandanți și soldați mi-au pus întrebări fără logică și au făcut presiuni asupra mea ca să renunț la religie. Au încercat să mă provoace prin întrebările lor absurde, astfel încât să-mi pierd cumpătul. Uneori, mă trezeau în plină noapte și îmi puneau aceleași întrebări, cerându-mi să le explic de ce refuz serviciul militar.
Rugăciunea m-a ajutat foarte mult. Zi și noapte mă rugam printre lacrimi, implorându-l pe Iehova să mă ajute să nu renunț, să nu-l dezamăgesc și să nu ripostez când eram provocat.
Iehova m-a ținut strâns de mână. . . . Au fost momente când sentimentele de singurătate m-au copleșit. Dar Iehova mi-a dat putere și mi-a ridicat moralul prin intermediul creației. În fiecare dimineață, auzeam ciripitul și trilurile păsărilor. Iar noaptea, priveam cu admirație luna și stelele. Aceste cadouri de la Iehova m-au ajutat să fiu bucuros și m-au încurajat”.
Jovidon a fost condamnat la 2 aprilie 2020 și a fost transferat într-un penitenciar. Deși nu i s-a permis să primească scrisori, frații și surorile din zonă îi aduceau pachete cu mâncare și îi scriau textul zilei pe sacoșe. „Asta m-a ajutat să nu mă simt singur și să realizez ce prieteni minunați am”, spune Jovidon.
El s-a bucurat și că și-a putut aminti versete biblice încurajatoare, precum cele din Romani 8:37-39. El afirmă: „În închisoare, mi-am dat seama cât de adevărate sunt aceste cuvinte. Niciun necaz nu m-a putut separa de iubirea lui Iehova. El m-a ajutat să-mi păstrez credința neclintită”.
Părinții lui Jovidon au fost încurajați să vadă poziția fermă a fiului lor. Tatăl lui, Abdujamol, declară: „Rugăciunile și exemplul fiului nostru, care a făcut față încercărilor, ne-au întărit credința. Frații și surorile din întreaga lume ne-au încurajat mult. Suntem foarte recunoscători pentru rugăciunile pe care le-au făcut pentru noi. Îi mulțumim mult lui Iehova pentru că ne dă frați atât de iubitori și grijulii”.
În acest timp al sfârșitului, ne așteptăm să trecem prin „încercări aprige”. (1 Petru 4:12) Jovidon concluzionează: „Acum, că sunt liber, doresc să-mi îmbogățesc cunoștințele biblice și să mă pregătesc mai bine pentru încercările viitoare. Îi încurajez pe cei care nu au trecut încă prin încercări aspre să se folosească la maximum de libertatea pe care o au pentru a-și aprofunda cunoștințele despre Iehova citind Cuvântul său și publicațiile noastre”.