7 OCTOMBRIE 2022
ȚĂRILE DE JOS
Un secol de încercări și binecuvântări în Țările de Jos
În anul 2022 se împlinesc 100 de ani de când a fost înființată filiala din Amsterdam, capitala Țărilor de Jos. În toată această perioadă, frații și surorile noastre au dat dovadă de o credință și un curaj de nezdruncinat.
Vestea bună a ajuns în Țările de Jos chiar la începutul secolului al XX-lea, când un tânăr pe nume Heinrich Brinkhoff a început să citească publicații realizate de Watch Tower Society și International Bible Students Association. În scurt timp, el a început să le vorbească și altora despre ceea ce învăța. Acele semințe ale adevărului au început să dea rod. În 1920, fratele Joseph Rutherford a vizitat Europa și a înființat o filială în Elveția, care avea să supravegheze și activitatea din Țările de Jos. În 1921, fratele Rutherford l-a numit pe fratele Adriaan Block să supravegheze lucrarea din Țările de Jos. În 1922, în Amsterdam s-a deschis o filială.
Ca urmare, lucrarea de predicare a fost mai bine organizată, iar numărul de slujitori ai lui Iehova a crescut constant. Înainte de Al Doilea Război Mondial, în țară erau circa 500 de vestitori.
Când a izbucnit războiul, Țările de Jos au ajuns sub ocupație nazistă. Martorii lui Iehova au devenit una dintre principalele ținte ale persecuției. În perioada ocupației naziste, circa 300 de Martori olandezi au fost deportați, mulți dintre ei fiind trimiși în lagăre de concentrare. Aproximativ 130 de frați au murit din cauza bolilor și a condițiilor de acolo. Însă, în ciuda persecuției, numărul de Martori din Țările de Jos a crescut, ajungând la 3 125 în 1945, când s-a încheiat războiul.
Dar sfârșitul războiului nu a însemnat și sfârșitul încercărilor. Biserica Catolică se împotrivea cu înverșunare Martorilor lui Iehova, în special în partea de sud a țării. De exemplu, în 1952, Biserica Catolică a încercat să împiedice desfășurarea unui congres la Venlo. Din cauza opoziției, contractele pentru închirierea locului de congres și pentru alte servicii au fost anulate. Nelăsându-se descurajați, frații au ridicat un cort în aer liber și au ținut acolo congresul.
Totuși, împotrivitorii n-au renunțat. La un moment dat, o mulțime de peste 1 000 de persoane au venit să perturbe programul. În timpul sesiunii de duminică după-amiază, ofițeri de poliție au descins la locul congresului și i-au arestat pe unii frați.
Dar încercările împotrivitorilor n-au avut succes. Frații care se ocupau de organizarea congresului au urmat îndrumările de la filială și astfel s-a putut ține întregul program al congresului.
Iehova a binecuvântat din plin perseverența fraților. În 1983, la Emmen a fost construită o nouă filială. În 2022, numărul Martorilor lui Iehova din Țările de Jos a ajuns la aproape 30 000.
Istoria Martorilor lui Iehova din Țările de Jos este o garanție că Iehova ‘nu-și va lăsa și nu-și va părăsi’ slujitorii. (Deuteronomul 31:6)