Salt la conţinut

Fratele Maksat Jumadurdîev

28 IANUARIE 2021
TURKMENISTAN

Fratele Maksat Jumadurdîev este închis a doua oară pentru obiecția de conștiință

Fratele Maksat Jumadurdîev este închis a doua oară pentru obiecția de conștiință

Hotărârea

La 18 ianuarie 2021, o instanță turkmenă l-a condamnat pe fratele Maksat Jumadurdîev la doi ani de închisoare pentru obiecția de conștiință.

Date personale

Maksat Jumadurdîev

  • Anul și locul nașterii: 2000, Seidi (regiunea Lebap)

  • Biografie: Are două surori. A fost un elev exemplar. Îi place sportul. Are talent la desen și pictură. În comunitate, este cunoscut drept o persoană umilă, cinstită și muncitoare.

    În 2018, a început să studieze Biblia, iar în 2019, s-a botezat. Este singurul Martor al lui Iehova din familie.

Detalii despre caz

Fratele Maksat Jumadurdîev a stat deja un an în închisoare pentru că a refuzat efectuarea serviciului militar. El a fost eliberat la 17 iulie 2019. Însă, în Turkmenistan, obiectorii de conștiință pot fi condamnați și a doua oară. Prin urmare, în martie 2020, fratele Maksat a primit din nou ordin de încorporare. El a scris o declarație prin care refuza să efectueze serviciul militar, chiar dacă înțelegea foarte bine că această decizie putea să ducă la o nouă condamnare.

La 30 decembrie 2020, după ce a fost interogat și examinat medical, Maksat a fost anunțat că pe numele său s-a deschis alt dosar penal. În plus, autoritățile i-au confiscat pașaportul.

Primul proces și detenția nu au fost ușoare. Maksat relatează: „În 2018, când mă aflam în închisoare, cel mai greu mi-a fost să stau departe de părinți. . . . Întrucât părinții mei nu sunt Martori ai lui Iehova, mi-au spus că, dacă aleg să merg la închisoare, ei nu mă vor susține”.

Maksat își amintește: „Cuvintele din Marcu 10:29, 30 m-au ajutat să fac față despărțirii de familie și de prieteni. Isus a spus că, dacă vom fi dispuși să suferim unele pierderi pentru el și pentru vestea bună, vom primi înapoi de 100 de ori mai mult”.

În timpul detenției, Maksat a văzut deseori cum Iehova i-a răspuns cu promptitudine la rugăciuni și l-a scăpat din situații dificile. El și-a amintit de multe ori îndemnul din Iosua 1:9: „Fii curajos și tare! Nu te teme și nu te înspăimânta, căci Iehova, Dumnezeul tău, va fi cu tine oriunde vei merge”.

Înaintea începerii celui de-al doilea proces, Maksat și-a exprimat hotărârea de a ține cont de conștiința sa instruită biblic. El a spus: „Chiar dacă va trebui să merg din nou la închisoare, sunt convins că Iehova mă va susține. Sfatul din Filipeni 4:6, 7 mă ajută să fiu curajos și să-mi păstrez calmul”.

Continuăm să ne rugăm pentru fratele Maksat și pentru ceilalți frați tineri care susțin cu mult curaj suveranitatea lui Iehova. Suntem siguri că Iehova îi va binecuvânta din plin pe toți cei care se dovedesc fideli, chiar dacă sunt aruncați în închisoare. (Revelația 2:10)