Salt la conţinut

Aibek Salaiev, Matkarim Aminov și Bahram Șamuradov se numără printre Martorii amnistiați

13 NOIEMBRIE 2014
TURKMENISTAN

Turkmenistanul eliberează Martori ai lui Iehova închiși pentru credință

Turkmenistanul eliberează Martori ai lui Iehova închiși pentru credință

Președintele Gurbangulî Berdîmuhamedov a amnistiat, pe neașteptate, opt Martori ai lui Iehova din Turkmenistan închiși pentru credință. Aceștia, alături de alți deținuți, au fost eliberați la 22 octombrie 2014. Șase Martori fuseseră închiși pentru că refuzaseră, în baza conștiinței, serviciul militar, iar doi, în urma unor acuzații false privind activitatea religioasă.

Merdan Amanov și Pavel Paimov

Obiectorii de conștiință, tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 23 de ani, fuseseră închiși în Colonia de Muncă Seidi, aflată în deșertul turkmen. Patru dintre acești tineri s-au aflat în lagăr în regim deschis, dar Matkarim Aminov și Dovran Matiakubov au fost plasați într-un regim mai restrictiv, întrucât fuseseră condamnați ca „recidiviști”. În timpul detenției, acești tineri au avut de suportat tratamente abuzive și condiții mizere.

Cei doi Martori închiși în urma unor acuzații false, Aibek Salaiev, de 35 de ani, și Bahram Șamuradov, de 42 de ani, se aflau și ei în lagărul din Seidi în regim deschis. Ambii își executau sentința de patru ani de închisoare din cauza convingerilor și a activităților lor religioase. Pe lângă nedreptatea de a fi închiși în urma unor înscenări luate drept dovezi, aceștia au suferit și tratamente abuzive pe parcursul detenției.

Amirlan Tolkacev

Un singur Martor mai este închis în Turkmenistan, Ruslan Narkuliev. El a fost condamnat ca obiector de conștiință privind serviciul militar doar cu câteva săptămâni înainte de amnistie și este posibil ca numele său să nu fi fost cunoscut de administrația prezidențială la momentul anunțării amnistiei. Reprezentanții săi legali colaborează cu autoritățile turkmene pentru a obține eliberarea lui.

Președintele Berdîmuhamedov a întreprins o acțiune lăudabilă și decisivă când i-a amnistiat pe acești opt bărbați închiși pentru credință. Cei ce pun preț pe libertatea religioasă speră ca această amnistie să aducă unele schimbări în Turkmenistan, care le vor permite Martorilor lui Iehova să trăiască în armonie cu conștiința lor fără teama de a fi persecutați sau condamnați la închisoare.