Salt la conţinut

16 NOIEMBRIE 2022
UCRAINA

ACTUALIZARE #13 | Iubirea frățească este evidentă în mijlocul crizei din Ucraina

Reluarea lucrării de predicare din casă în casă

ACTUALIZARE #13 | Iubirea frățească este evidentă în mijlocul crizei din Ucraina

În august 2022, s-a anunțat că lucrarea de predicare din casă în casă va fi reluată în zonele din Ucraina în care se putea desfășura în siguranță. Frații și surorile noastre abia așteptau să participe din nou la această formă de predicare. Ei au găsit multe persoane care au arătat interes față de mesajul Bibliei. O persoană care a acceptat să studieze Biblia a spus: „După ce am văzut ororile acestui război, care pare că nu se mai sfârșește, și suferința provocată de el, nu mai am nicio îndoială că doar Dumnezeu poate rezolva problemele omenirii”. Vă prezentăm în continuare câteva experiențe din lucrare.

Ruslan, din Congregația Lanivci, avea unele temeri să reînceapă lucrarea din casă în casă. El și soția lui i-au cerut lui Iehova în rugăciune să le dea curaj și să-i îndrume spre oamenii interesați de un viitor mai bun. Cei doi au rămas surprinși deoarece, în primele două ore de predicare, toate cele opt persoane cu care au vorbit au fost de acord să înceapă un studiu biblic.

În timp ce Olha, din Congregația Kremenec, era în lucrare cu o soră, un bărbat a alergat spre ele și le-a întrebat dacă vorbeau cu oamenii despre Cuvântul lui Dumnezeu. El le-a explicat apoi: „Fumez și am probleme cu alcoolul. Am înțeles că, în curând, va trebui să-i dau socoteală lui Dumnezeu. Nu vreau ca atunci când se va întâmpla asta să fiu așa cum sunt acum”. S-au luat măsuri ca frații din zonă să studieze Biblia cu acest bărbat.

Vasil, din Congregația Lvov-Rjasne-Schidnyj, era în lucrare cu grupa lui de serviciu într-un sat când a recunoscut casa unei femei căreia îi vorbise cu câțiva ani înainte. Și-a amintit că femeia s-a înfuriat și a refuzat să vorbească cu Martorii lui Iehova. El a decis totuși să bată la poartă și să ofere un studiu biblic. Spre surprinderea lui, a ieșit chiar femeia respectivă, dar de data asta a zis că dorește să înțeleagă Sfintele Scripturi. Doamna a acceptat studiul biblic și s-au luat măsuri să fie vizitată.

Serhij, din Congregația Illinci, s-a botezat în 2021 și nu fusese niciodată în lucrarea de predicare din casă în casă. Avea mari emoții și, de aceea, a dedicat mult timp pregătirii. Iată ce spune Serhij: „M-am tot uitat la materialele video cu prezentările-model. Nu-mi mai trebuia decât curaj”. El povestește că o imensă bucurie a luat locul îngrijorării când a reușit să le vorbească altora despre vestea bună.

Nikol, din Congregația Rozdil, a devenit vestitoare nebotezată în august 2022. Ea spune: „Mi-era groază de predicarea în persoană. Dar, după ce am mers în lucrare, am văzut cât de plăcut e să porți în persoană conversații despre Iehova!”.

Două surori în lucrarea din casă în casă

Vă prezentăm situația din Ucraina, potrivit rapoartelor primite până la data de 11 noiembrie 2022. Următoarele date provin din informații confirmate de frații locali. Având în vedere însă că este foarte greu să comunicăm cu frații din toate regiunile țării, cifrele reale pot fi mai mari.

Situația fraților noștri

  • 46 de Martori au murit

  • 97 de Martori au fost răniți

  • 12 569 de frați și-au părăsit locuințele și s-au adăpostit în zone mai sigure din țară

  • 590 de locuințe ale fraților noștri au fost distruse

  • 645 de locuințe ale fraților noștri au fost grav avariate

  • 1 722 de locuințe ale fraților noștri au fost ușor avariate

  • 6 săli ale Regatului au fost distruse

  • 19 săli ale Regatului au fost grav avariate

  • 63 de săli ale Regatului au fost ușor avariate

Operațiuni de ajutorare

  • în Ucraina au fost înființate 27 de comitete de ajutorare în caz de dezastru

  • 53 948 de Martori au fost ajutați de membrii comitetelor să găsească adăpost în locuri mai sigure

  • 25 983 de Martori au fugit în alte țări și sunt ajutați de frații de credință