În dimineața zilei de 24 februarie 2022 am fost trezită de niște zgomote puternice. Deoarece ploua, la început am crezut că se auzeau tunete. Dar, de fapt, zgomotul era provocat de bombele care cădeau.

Mi-am dat seama că nu mai puteam să rămân în locuința mea, aflată în centrul orașului Mariupol. A doua zi, am plecat la bunica mea, Iryna, care locuia la periferia orașului. Aici am locuit împreună cu bunica și cu un verișor, iar mai târziu, ni s-a alăturat și mama mea, Kateryna. Un timp am fost în siguranță în casa bunicii, dar a trebuit să dormim în pivniță mai multe nopți.

Odată, în timp ce ne adăposteam în pivniță, o rachetă a căzut în grădină. Explozia a fost asurzitoare. M-am rugat fierbinte lui Iehova. După o săptămână, am înțeles că nu mai eram în siguranță în casa bunicii, așa că am decis să ne întoarcem în centrul orașului pentru a găsi o modalitate de a fugi din Mariupol. L-am implorat pe Iehova să ne ocrotească și să ne ajute să părăsim zona.

Era dimineața zilei de 4 martie. Niciun tren nu pleca din Mariupol deoarece orașul era sub asediu. Timp de zece zile, ne-am adăpostit în clădirea teatrului local împreună cu câteva sute de persoane. Înăuntru era atât de multă lume, încât a trebuit să dormim pe jos. Condițiile erau insalubre și era foarte greu să obții hrană și apă caldă. Eram nevoiți să stăm ore întregi la cozi.

Într-o zi, o rachetă a explodat în apropiere de teatru. Impactul a fost atât de puternic, încât multe geamuri s-au spart, iar în teatru a început să fie foarte frig.

Ce m-a ajutat în această perioadă dificilă? Relatarea despre Iov. Când oamenii intrau în panică din cauza exploziilor, eu îmi deschideam Biblia și citeam relatarea despre Iov. Asta mă făcea să mă simt mai bine. Era ca și când mă aflam în teatru împreună cu Iov și îi ziceam: „Cât de bine te înțeleg acum!”. Iov pierduse totul: familia, sănătatea și bunurile. Eu pierdusem doar lucruri materiale. Familia mea era împreună cu mine și eram toți în viață și sănătoși. În acel moment, mi-am dat seama că situația mea nu era atât de rea și am început să mă simt mai bine.

La 14 martie am aflat că un grup a reușit să plece cu bine din oraș. Așa că am decis să plecăm și noi. Împreună cu alte persoane care se adăpostiseră în teatru am reușit să găsim transport.

Un convoi de 20 de vehicule a plecat din oraș. Paisprezece dintre noi ne-am înghesuit într-o dubă. Pe drum, multe bombe au căzut aproape de mașini. M-am rugat încontinuu. După ce am reușit să ieșim din Mariupol, șoferul a oprit mașina, a coborât și a izbucnit în lacrimi. Reușise să evite toate minele care fuseseră plasate pe drum. Mai târziu am aflat că, la două zile după ce am plecat, teatrul a fost bombardat și că cel puțin 300 de persoane au murit.

După 13 ore am ajuns în Zaporojie. În următoarea dimineață am luat trenul către Lvov. Eram 16 persoane într-un compartiment de 4 persoane. Era foarte cald. Am stat pe culoar aproape tot drumul deoarece era singurul loc unde puteai respira aer curat. La 16 martie am ajuns în Lvov, unde am fost întâmpinați cu căldură de dragii noștri frați și surori. Am stat la o sală a Regatului următoarele patru zile. Grija arătată de frați și de surori m-a sensibilizat până la lacrimi. A fost un dar de la Iehova.

La 19 martie, eu, bunica, mama și verișorul meu am hotărât să plecăm din Ucraina în Polonia. Și aici am fost întâmpinați de frații noștri, care ne-au oferit tot ce aveam nevoie. Am fost înconjurați cu multă iubire.

Am doar 19 ani, dar trecând prin aceste încercări, am înțeles cât de important e să-ți întărești credința înainte de a te confrunta cu probleme. Credința te ajută să supraviețuiești. Dacă nu aș fi studiat personal înainte de război, mi-ar fi fost mult mai greu.

Iehova e un Tată grijuliu. În tot acest timp, am simțit că m-a luat de mâna dreaptă și m-a condus. Nu voi putea să-i mulțumesc îndeajuns lui Iehova pentru tot ce a făcut pentru mine. (Isaia 41:10)