31 OCTOMBRIE 2019
UCRAINA
O hotărâre CEDO le permite Martorilor din Ucraina să construiască o sală a Regatului
La 3 septembrie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat o hotărâre de cameră în favoarea Martorilor lui Iehova din orașul Krivoi Rog (Ucraina). CEDO a condamnat consiliul orașului Krivoi Rog pentru refuzul intenționat de a le acorda Martorilor autorizația să construiască o sală a Regatului.
Potrivit hotărârii Camerei, consiliul local a încălcat legislația internațională, mai exact articolul 9 (care ocrotește libertatea de gândire, de conștiință și de religie) și articolul 1 (care garantează dreptul de proprietate) din Protocolul nr. 1 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, și, prin urmare, trebuie să le plătească celor două congregații care dețin proprietatea daune și cheltuieli de judecată în valoare de 7 000 de euro. Guvernul Ucrainei are la dispoziție trei luni să conteste hotărârea Camerei și să solicite retrimiterea dosarului în fața Marii Camere, cea mai înaltă instanță CEDO.
Cele două congregații din Krivoi Rog au cerut aprobare pentru construirea unei săli a Regatului în urmă cu peste 15 ani. La 9 august 2004, ele au achiziționat o clădire care se afla pe un teren din proprietatea statului, iar ulterior au făcut demersuri pentru a închiria terenul respectiv pe o perioadă de cinci ani și pentru a construi acolo o sală a Regatului. Inițial, consiliul orașului le-a dat fraților aprobarea la 28 septembrie 2005. Apoi, le-a pus în vedere că proiectul de construcție trebuie verificat de anumite instituții guvernamentale pentru a putea primi aprobarea finală înainte de începerea construcției.
După ce s-au făcut demersurile necesare și s-au obținut autorizații de la toate autoritățile competente, la 23 august 2006, proiectul a fost înaintat consiliului orașului pentru aprobarea finală. Deși consiliul este obligat prin lege să ia o decizie în termen de o lună, acesta nu a dat curs niciodată cererii fraților. Chiar și după ce o instanță regională a confirmat că acțiunile consiliului local erau ilegale, acesta a refuzat în continuare să le dea fraților aprobarea finală. Întrucât nicio instanță nu le-a dat câștig de cauză, la 13 aprilie 2010, frații au înaintat o plângere la CEDO.
Ne bucurăm că CEDO a pronunțat o hotărâre în favoarea fraților noștri din Krivoi Rog. Ne rugăm ca această decizie să constituie un precedent care să le permită fraților noștri să construiască locuri de închinare în țări în care astfel de drepturi sunt îngrădite. (Psalmul 118:5-9)