18 NOIEMBRIE 2022
ZIMBABWE
Înalta Curte din Zimbabwe decide în favoarea Martorilor lui Iehova într-o cauză privind libertatea religioasă
La 29 septembrie 2022, Înalta Curte din Zimbabwe, orașul Mutare, s-a pronunțat în favoarea fraților Tobias Gabaza, Wonder Muposheri și Jabulani Sithole, care au fost discriminați fiindcă au refuzat din motive de conștiință să participe la o ceremonie religioasă.
În octombrie 2020, cei trei frați au fost chemați în fața unei instanțe prezidate de șeful satului după ce o altă persoană cu autoritate le-a cerut insistent fraților să ia parte la o ceremonie din sat. Ceremonia presupunea invocarea spiritelor morților pentru a aduce ploaia, iar tuturor localnicilor li se cerea să participe la ea. Frații noștri au refuzat să ia parte la ceremonie în baza conștiinței lor instruite biblic.
Șeful satului i-a declarat vinovați pe frați și i-a amenințat, încercând astfel să-i constrângă să se conformeze acestui obicei local. Frații noștri au decis să se adreseze Tribunalului din Chipinge.
La 5 ianuarie 2021, această instanță a decis în favoarea fraților. Cu toate acestea, conducătorii satului au refuzat să aplice decizia și au continuat să facă presiuni asupra lor. Mai mult decât atât, localnicii au început să-i marginalizeze și să se poarte rău cu ei.
Din cauza discriminării la care au continuat să fie supuși, frații s-au adresat Înaltei Curți din Zimbabwe. Aceasta a admis că conducătorii satului au încălcat drepturile fraților noștri. În plus, le-a cerut acestor conducători să nu exercite presiuni asupra fraților noștri pentru a participa la activități tradiționale care contravin conștiinței lor și să le plătească despăgubiri.
Sperăm ca această decizie să ocrotească drepturile fraților și surorilor noastre din Zimbabwe, având în vedere că astfel de obiceiuri se țin în întreaga țară. Îi suntem recunoscători lui Iehova pentru această hotărâre favorabilă. (Proverbele 2:8)